Rupturi de fraze… un glas mai mult înădușit decât serios.. o mână de om care se plimbă de ici colo vrând să demonstreze experiența acumulată de muuulți ani (judecând după înfățișare), dar care, la cât de interesante lucruri nu ar spune nu e ascultată… oare nu e cumva supărător?! Școala e școală unde nu ar fi ea… de exemplu în Franţa! Îţi dai seama că e interesat ce spune, dar parcă mai interesante sunt lucrurile pe care le faci tu şi la care eşti tentată de colegi – că doar n-ai să stai singura din amfiteatru şi ai să asculţi, eşti solidară cu mulţimea!
Iar acum serios. Cultura şi mai ales latura economică a ţărilor dezvoltate (particular pentru fiecare), uimeşte! Trecută prin trei forme/programe de învăţământ (1 – Republica Moldova, 2 – România, 3- Franţa), a treia le întrece pe toate. În primul rând prin liberate. Şi nu e o libertate în care fiecare face ce vrea şi e indiferent la toate, ci unde fiecare îşi ştie locul şi îşi îndeplineşte cu stricteţe şi rigurozitate obligaţiile, respectă regulile şi în acelaşi timp pare rebel, nebun de rebel. Poate nu e prezent la toate cursurile (şi mai ales la cele matinale), dar îşi termină proiectul înainte de deadline cu vreo 10 zile… şi toate astea împreună cu echipa sa (din 5, 6 persoane), raportul fiecăruia la îndeplinirea sarcinilor fiind EGALĂ. Apoi, să fiu sinceră, la cât de îngrijită nu aş fi la scris şi la ordonatul în pagină, pe lângă un băiat „de prin părţile astea” sunt total dezordonată, de fete nici nu vorbesc… tema cursului – cu roşu; subtema – cu negru; un tabel – cu rigla şi creionul frumos; avem nevoie doar de jumătate de pagină – avem foarfece în penal şi cât e să tai o foaie?; la început chiar eram şocată, acum – doar ruşine.. 😀 dar rămân fidelă la monocolorismul meu, mai simpluţ aşa, nu de alta, dar mă pierd în culori şi nu mai învăţ tema. Profesorul e om şi el; ce fel de cravată? fiecare cu stilul lui, mai cu pantaloni scurţi, mai cu camaşa super-stilată, mai cu chipiu şi ochelari de soare în sală… nici mustaţa „a la Charlie Chaplin” nu e interzisă, iar mărul – un element esenţial plin de vitamine necesar în timpul predării! „-Domnule profesor, cafea? -Da! -Îmi aduceți și mie una?” par mai modești așa de fel…
E treaba ta dacă vii sau nu vii la ore, dar când eşti întrebat, răspunde conform întrebării plus un caz real de practică că Franţa e plină de firme şi întreprinderi de succes. Cineva să treacă la tablă? – „o pădure de mâini!”. Un power-point de prezentat? Nimic mai simplu! Şi fără primitivele slid-uri pe care le credeam eu „ca la profesionişti”, ci adevărate prezentări, cu efecte 3D. Mâncăm azi în oraş? Dar când nu am mâncat? Că doar până la Paris cu maşina facem 20 min maxim.
În weekend nu avem şcoală – nici nu ne aducem aminte de ea! Party? Party să fie! În plus 60 de organizații existente în școală, fiecare cu parteneriatele și finanțatorii ei din afară (oameni serioși precum: Societe Generale, l’Oreale, PNB Paribas, Bouygues Telecom, etc) care îşi dau seama de „valoare studentului” şi investeşte frecvent fie în proiecte spectaculoase, fie în excursii, fie în petreceri… Nu duce nimeni lipsă de activităţi! Nu lipsesc nici conferinţele săptămânale cu oameni de vază, manageri internaţionali, DG foarte recunoscuţi… de sejururi şi posibilitate să faci practică în una din firmele de succes atât în Franţa cât şi în alte ţări europene (în altele doar în vacanţă) nici nu mai vorbesc… doar să fii tu hărnicuţ şi dornic de muncă!
Pupatul! La început nu înţelegeam şi nu permiteam (păream stranie tare) să fiu pupată de oamenii pe care îi vezi prima dată.. 😀 mai târziu, am înţeles că e ceva mai mult decât normal, un automatism creat în loc de „salut” şi nici nu-ţi dai seama acum că-l ai implantat şi tu.
Mâncarea! Am mâncat „lucruri” pur şi simplu delicioase! Şi de fiecare dată o specialitate aparte a unei ţări… de la mâncare indiană de la care îmi era iute şi părul, până la reţete inedite ale regiunilor franceze care îţi pot crea dependenţă!
Iar multitudinea de oameni, de pe tot globul adunată care interacţionează între ei, e o minune Dumnezeiască! Un fel de Turn Babel a cărei construcţie spirituală mai mult pentru început, necesită materiale de construcţie precum idei afaceriste, prietenii, strategii, zâmbete, proiecte pentru a întemeia o societate internaţională dezvoltată, liberă şi profitabilă pentru toţi.
Nu că nu mi-ar fi dor de România, de „Alexandru Ioan Cuza” cu care mă mândresc, dar totuşi, omul crescut în puf, face pene pe măsură!
Mă redirecționez… :
până la urmă pe acelaşi pământ trăim, nu? Deci, nici o diferenţă! 😀
Desculţă 